ceva ce m-a intrigat, poate si pe voi o sa va intrige…


„După ce terminăm scoala, cei mai mulţi dintre noi îsi dau seama că diplomele si notele nu
contează prea mult. În lumea reală, în afara facultăţilor, mai există si altceva decât note. Unii îi spun
„tupeu”, alţii „cutezanţă”, alţii „îndrăzneală”, „neînfricare”, „încumetare”, „bravadă”, „siretenie”,
„tenacitate” si „măreţie”. Indiferent cum am categorisi acest ingredient, în cele din urmă el hotărăste
viitorul nostru într-o măsură mai mare decât notele de la scoală.
În fiecare dintre noi există un personaj curajos, strălucit si îndrăzneţ. Dar există si cealaltă
faţetă a firii: cei care sunt în stare, dacă este cazul, să se milogească si în genunchi. După un an în
Vietnam si după ce am fost pilot în Marina Comercială Americană, mi-am dat seama că amândouă
aceste personaje sălăsluiesc în mine. Nici unul nu e mai bun decât celălalt.
Si totusi, ca profesor, mi-am dat seama că neajunsurile cele mai mari ale geniului personal
sunt frica excesivă si îndoiala de sine. M-a durut sufletul să văd cursanţi care stiau răspunsul si
totusi, din lipsă de curaj, nu îndrăzneau să-1 spună. În realitate, nu cel destept ajunge cel mai adesea
departe, ci cel îndrăzneţ”

acest fragment e luat din „Tata Bogat tata Sarac” de ROBERT T. KIYOSAKI, pe mine m-au atins cuvintele din fragmentul susmentionat, parca m-am regasit in textul respectiv, eu tot am un bagaj solid de cunostinte din toate domeniile dar nu pot sa spun ca am atins culme foarte inalte… deoarece uneori frica din mine isi facea aparita si ma temeam sa mi asum riscuri…
Trebuie sa stim sa ne infruntam frica, sa ne invingem complexele si lumea v-a fi a noastra, a celor indrazneti..

Posted in 1

2 thoughts on “ceva ce m-a intrigat, poate si pe voi o sa va intrige…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s