oamenii


Toată viața noastră e o dilemă, ce să alegi fustă sau pantaloni, păr scurt sau lung, contabil sau jurist, cu liberalii sau cu comuniștii… din punctul meu de vedere toate alegerile au ceva pozitiv cît și negativ, trebuie să alegem partea  care conține mai puțin negativ.

Dilema mea personală constă în altceva, nu știu e o dilemă sau nu, dar e o problemă sufletească pentru mine.

De mică m-am trezit printre vorbitori de limbă rusă, bunelul, mătușile, verișorii…

artiștii ruși parcă îmi erau „neamuri”, tot ce ținea de Russia îmi era aproape sufletului, eu fiind copil filtram prin proprii ochi binele de rău, si nu vedeam nimic rău din ceia ce puteau sa facă rușii. Moșul meu,  a fost unul dintre acei ruși trimiși  ca să ridice situația economică și intelectuală a republicii noastre, a fost o persoană foarte inteligentă la drept vorbind, o mai mare bibliotecă ca a lui în viata mea nu am văzut, și descendenții lui sunt la fel inteligenți și frumoși la suflet.

astăzi sufletul meu se rupe în două, deoarece am descoperit pentru mine istoria unde se oglindește suferințele culacilor „oamenilor bogați” care au fost duși în Siberia de către puterea ruseasca. Dar să vă spun sincer nici când am fost parte integrantă a Romaniei noi nu am fost mai fericiți. nu pot sa o spun din propria experiența, dar am avut ocazia să dialoghez cu o doamnă a cărei tată a suferit și de pe urma rușilor cît și a romanilor aici va relatez mica povestioară care m-a pus adînc pe gînduri.

” Tata avea 7 ani și se juca pe malul Prut-ului cu prietenul său, la un moment dat un grănicer sau soldat care patrulau pe marginea Prut-ului l-a furat și l-a vîndut unui moșier român, el fiind copil nu putea să fugă sau să întreprindă alte măsuri de evadare, a trăit la acel moșier vre-o zece ani, a păscut gâștele, dar a terminat și școala în România. Buneilor li s-a transmis ca băiatul a fost furat pe Prut de români, l-au căutat dar nu i-au dat de urmă.

Cînd a împlinit băiatul optsprezece ani, a fugit de la acest moșier, el a ajuns la hotar, unde l-au închis jandarmii și nu vroiau sa-i dea voie fără acte. El a spus cum ii cheamă pe părinti și deja lor li sa transmis. Părintii deja pierduse orice speranța de aș mai revedea copilul, și cînd ajunsese această veste la ei, li se tulburase sufletul. tatăl s-a urcat în căruța și s-a pornit la drum, ajunsese la destinație, dar jandarmii nu au vrut să – i arate fiul, motivând că nu are probe să demonstreze ca e fiul lor.

a ajuns acasă disperat nu știa ce să întreprindă, bunica mea  era surdo – muta, sa urcat în căruță a luat cu ea vin și plăcinte și sa dus ea, jandarmii nu înțelegeau nimic din ceia ce povestea ea, dar plăcintele si vinul i-au înmuiat și au adus feciorul, copilul venea pe un coridor lung, lipsa sunetelor prima data în viață o deranja deoarece nu putea sa înțeleagă vine cineva sau nu, momentul culminant, copilul ei apăruse la ușa, deja mare, bărbat deja, dar ochii de copil care redau lipsa mamei, dragostei pe care nu a simțit o atîta timp, îl trădau…. era el, băiețelul ei, pe care demult îl îngropase în sufletul ei…

au ajuns acasă… au trecut opt ani… tata se căsătorise cu mama, au au apărut trei copii, era fericit… situația politica în Basarabia se schimbase, deja eram sub ocupația rușilor. și au început ocupanții să strîngă de prin sat persoanele care după părerea lor erau „vraghi naroda” și a căzut sub acest verdict și tatăl meu… pe care îl învinuiau că  a trăit și a învățat la români care erau cei mai mari dușmani a rușilor. tatăl meu a fost spânzurat la douăzeci și opt de ani, a lăsat în urmă o soție și trei copii.

Tatăl meu nu a avut nici o vină, nici cînd a fost copil și a fost furat și nici atunci cînd a fost spînzurat… a fost victima regimurilor care s-au tot schimbat pe palma noastră de pamînt numită în ziua de azi Republica Moldova.”

După această povestire am început altfel sa gîndesc și să nu împart lumea după naționalități, și dacă o sa ma întrebați totuși pe cine aleg azi rusii sau  românii o sa aleg oamenii. deoarece oamenii rai sunt și acolo și acolo, eu ii aleg pe cei buni,  care ma marchează prin felul lor de a fi, și îmi dau o lecție de învățat prin faptele lor…

Posted in 1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s